Sunt psiholog clinician principal, dețin competențe în expertiza psihologică și supervizor în psihologie clinică.

 

Am finalizat studii postdoctorale în managementul cercetării avansate (2011), expertiza medico-legală psihiatrică (2012), am obținut titlul de doctor (PhD) în anul 2010 şi am studii postuniversitare în domeniile psihologiei judiciare (2005) şi probaţiunii (2000). Sunt cadru didactic asociat la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi unde susţin cursuri şi seminarii de abuz asupra copilului, victimologie, probaţiune, testarea psihologică a personalului, lucrul în grup și interviul de selecție în profesii juridice.

Din anul 2007 sunt formator pentru Institutul Naţional al Magistraturii în domeniul justiţiei pentru minori şi familie (minorul în cauze de dreptul familiei – aspecte psihologice; audierea copilului în proceduri judiciare, abuzul asupra copilului etc.). Din anul 2013 sunt formator avizat de Colegiul Psihologilor din România pentru psihologii care doresc să obțină competențe profesionale în: Expertiza psihologică a copilului abuzat/neglijat; Expertiza psihologică a copilului și familiei aflate în divorț (2019); Interviul copilului victimă/martor pentru proceduri judiciare și Raportul de Expertiză psihologică: principii, conținut și redactare.

Am urmat cursuri de formare profesională în: Child Custody Evaluation (Dr. Elizabeth Ellis din Duluth-USA, 2014); Online abuse and investigations (Child Exploitation and Online Protection Center din UK, 2008), Forensic Assessment of Child Maltreatment & Forensic Assessment of the Juvenile Defendant (Human Development Center din USA, 2005), Intoduction to Family Therapy I and II (Denver Family Institute din USA, 2003), Police Investigation of Child Abuse Crimes & Therapeutic work with sexually abused children (Swedish Save the Children, 1998).