Conflictul major se caracterizează prin intensitate maximă, persistență în timp (durată mare), polarizare (poziții rigide) și efecte distructive asupra partenerilor, relației dintre ei și asupra altor persoane implicate indirect în conflict (părinți, rude, prieteni etc.).
Familiile ale căror divorțuri sunt caracterizate de conflicte majore prezintă următoarele trăsături (Bunker Rohrbaugh, 2008):
- Procese dese în care se invocă neînțelegeri cu privire la timpul petrecut cu copiii și îngreunarea accesului la copii;
- Furie mutuală și neîncredere între părinți;
- Învinovățirea unui părinte sau învinuiri reciproce de abuz, consum de alcool în exces sau droguri (par că se urăsc mai mult unul pe celălalt decât își iubesc copiii);
- Frecvente abuzuri verbale, denigrări care determină pe unul sau ambii părinți să se acuze de alienare parentală;
- Agresiuni fizice ușoare care încetează și reîncep la anumite intervale de timp;
- Nu reușesc să comunice informații despre copii sau să coopereze în activitățile de creștere, îngrijire și educare ale acestora;
- Nu reușesc să se desprindă de propriile nevoi pentru a se concentra pe nevoile copiilor;
- Inabilitatea de a proteja copiii de stresul emoțional apărut ca urmare a conflictului parental;
- Ostilitate reciprocă și procese pe rolul instanțelor;
- Învinovățiri reciproce pentru problemele de comportament ale copiilor;
- Implicarea familiei, prietenilor și specialiștilor în războiul dintre aceștia.
Cuplurilor aflate în divorț caracterizat de un conflict (fără violență familială) se deosebesc de cuplurile aflate în divorț între care există violenț familială. În cuplurile în care există violență familială scopurile stabilite vizează: oprirea violenței, asigurarea protecției pentru victime și copii, suport terapeutic și intervenții pentru victime și agresori și asigurarea că fiecare părinte își exercită îndatoririle față de copil cât mai bine cu putință atunci când are copilul în grija sa.
În opoziție, în familiile care divorțează iar conflictul dintre parteneri este de mici dimensiuni, în general fie singuri, fie cu ajutorul avocatului sau al mediatorului sunt rezolvate neînțelegerile dintre aceștia (financiare, legate de proprietăți și autoritatea parentală).
Partenerii între care există un conflict mediu, fie sunt implicați activ în conflict, fie sunt detașați (Maccoby Mnookin, 1992). La începutul divorțului, aceștia adesea se luptă pentru a ajunge la un acord cu privire la împărțirea bunurilor, banilor și comunică impresia că nu vor să stea unul în calea celuilalt. Cei mai mulți dintre acești părinți provoacă mici conflicte de loialitate copiilor lor. Când acești părinți sunt împreună, tensiunea dintre ei este mare și vizibilă pentru alte persoane (părinți, profesori, copii etc.), ceea ce semnifică lipsa abilităților de a-și rezolva singuri diferendele.
Cu privire la caracteristicile de personalitate ale indivizilor implicați într-un divorț în care există un conflict major psihologul F. M. Stahl (2011) afirma că „…unul sau ambii părinți pot avea trăsături sau caracteristici din cadrul Axei II (DSM IV) respectiv narcisim, anxietate, paranoia, histrionism sau borderline”.