O cercetare realizată de revista americană „Parenting” (2007) a identificat că 81% dintre părinți cred că un cuplu nefericit nu trebuie să aștepte să divorțeze până când consideră despre copilul lor că are vârsta potrivită să suporte separarea părinților. În SUA aproape 40% din totalul copiilor sunt expuși divorțului părinților înainte de a împlini vârsta de 18 ani (Nationale Institute of Mental Health, 2002).
Așa cum spuneam și în articolul anterior nu intenționez să conving părinții nici să stea împreună nici să divorțeze. Aceasta este decizia lor care trebuie cântărită cu atenție. Preocuparea mea, care ar trebui să fie și preocuparea părinților aflați în această situație, vizează modul cum se adaptează copiii schimbărilor survenite în urma separării și divorțului.
Oricât de bine intenționați și optimiști ar fi părinții, divorțul acestora este o experiență dură pentru copii. Iată o serie de simptome identificate de psihologi practicieni și cercetători la copiii ai căror părinți divorțează (Rappaport, 2011; Kusher, 2009; Teyber, 2001; Davies & Cummings, 1994):
- Rușine: se simt jenați în preajma celorlați de faptul că părinții au divorțat, se simt jenați când sunt văzuți în preajma unuia dintre părinți;
- Anxietate: stres, tensiune, probleme cu somnul, coșmaruri;
- Furie: impulsivitate, sfidare, nesigurață, nu cooperează, nu se conformează regulilor;
- Tristețe: sentimente profunde de pierdere, plânge frecvent sau plânge în hohote, depresie;
- Scade calitatea și intensitatea interacțiunilor cu persoane de aceeași vârstă: comportamente de retragere, mai multe conflicte, scade plăcere pentru interacțiuni;
- Scade stima de sine: sentimente de inutilitate, se crede neimportant sau prost;
- Viziune pesimistă asupra vieții: nemulțumire, sentimentul că a fost trădat, că a fost repsins, percepție cinică asupra instituției căsătoriei;
- Probleme școlare: scade interesul pentru activitățile școlare, scade puterea de concentrare la ore și în realizarea temelor – prin urmare scad rezultatele școlare;
- Conflict părinte-copil: un declin brusc al relației copil-părinte, un părinte va fi criticat și/sau învinuit;
- Dimiunuarea interesului pentru activitățile de îngrijire: scade preocuparea pentru igiena personală, dezordine excesivă în cameră, dulap, cărți etc.;
- Dependență: de unul dintre părinți, îi solicită acestuia să nu mai meragă la serviciu sau la alte activități și să stea cu el acasă, regresie.
Părinții aflați în divorț sunt încurajați să solicite ajutorul unui psiholog clinician atunci când furia exceivă și starea de tristețe a copilului persistă mai mult de 3 săptămâni sau îi afectează alte zone ale vieții cum ar fi: școala, relațiile cu prietenii sau relațiile familiale; în cazul în care apar probleme cu somnul sau probleme de alimentație (mănâncă mult mai puțin sau mănâncă în exces); apare deprimat, are comportamente opozante sau de sfidare.
Reacțiile copilului la divorțul părinților este un moment dificil de obicei pentru ambii părinți și din acest motiv este important să aplelați la specialiști care vă pot ghida să redeschideți comunicarea și vor ajuta copilul să se adapteze sănătos la aceste schimbări.