Un studiu din anul 1979, care a comparat observațiile privind situațiile în care locuința copilului a fost stabilită la mamă, locuința copilului a fost stabilită la tată și familiile intacte cu doi părinți (20 de familii per grup), a indicat că dezvoltarea socială a copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani se desfășoară mai bine atunci când copiii locuiesc cu părintele de același gen. Astfel, băieții care locuiau în case cu tată singur s-au dovedit a fi mai competenți din punct de vedere social decât băieții din familii intacte.[1] Aceste date au fost în concordanță cu alte cercetări care arătau cicluri coercitive mai puțin frecvente între tații și fiii care locuiau în casa tatălui, decât între mamele și fiii care care locuiau în casa mamelor. Mai mult, s-a identificat o dificultate auto-percepută a taților de a se ocupa de fiicele adolescente față de fiii adolescenți[2]. Alte cercetări sugerează că fiicele adolescente au mai multe probleme de adaptare dacă au stabilită locuința în casa tatălui decât dacă locuiesc cu mamele.[3]
În teorie, este posibil ca diadele părinte-copil de același sex să se descurce mai bine datorită disponibilității unui model comportamental legat de gen și datorită experienței personale a părinților, experiență care a fost obținută în propria creștere și dezvoltare. Experiența proprie a părinților se poate manifesta nu numai prin sfaturi practice utile pentru copil, ci și în menținerea apropierii și a sprijinului emoțional pe măsură ce copilul intră în adolescență situația în care sexualitatea copilului devine o provocare.
Concluzia simplă că se vor descurca automat mai bine copiii care locuiesc cu părintele de același sex este totuși nepotrivită, deoarece ignoră probabilitatea recăsătoririi părintelui. Lipsa unui model de același sex ar fi probabil atenuată de prezența unui părinte vitreg, deși recăsătorirea prezintă alte provocări pentru adaptarea părinților, părinților vitregi și copiilor.[4]
În plus, avantajele stabilirii locuinței copilului la părintele de același gen pot fi contracarate de dezavantaje. Copiii învață lecții importante de la ambii părinți.[5] Genul este o variabilă independentă suficient de puternică încât este posibil ca minorii să învețe moduri oarecum diferite, de la mamele și tații lor (și părinții vitregi), de a relaționa cu ceilalți și de a rezolva problemele cu care se confruntă. Mai mult, preferința de a locui cu părintele de același sex ar necesita separarea fraților de surori. Înțelepciunea convențională spune despre copii că se adaptează mai bine atunci când grupul de frați rămâne intact, deși există foarte puține cercetări care testează această ipoteză.[6]
Având în vedere această imagine complexă, nu este surprinzător faptul că potrivirea dintre genul părintelui și cel al copilului nu este un factor constant și puternic în adaptarea copiilor după divorț.[7] Într-adevăr, studii mai recente pun sub semnul întrebării concluziile unor studii anterioare[8], poate din cauza unora dintre factorii de mai sus identificați cât și din cauza schimbărilor în practicile de creștere a copiilor. Studiile care au testat în mod direct ipoteza că nu contează că genul părintelui la care se stabiliește locuința copilului, nu au identificat rezultate semnificative pentru această ipoteză.
[1] Santrock, J. W., & Warshak, R. A. (1979). Father custody and social development in boys and girls. Journal of Social Issues, 35(4), 112–125. https://doi.org/10.1111/j.1540-4560.1979.tb00816.x
[2] Amato, P. R. (2003). Reconciling Divergent Perspectives: Judith Wallerstein, Quantitative Family Research, and Children of Divorce, Family Relations, 52 (4 ): 332-339; Hetherington, E. M. & Stanley-Hagen, M. M. (2002). Parenting in Divorced and Remarried Families. In Marc H. Bornstein (ed.), 3 Handbook of Parenting, 2nd ed (pp. 287-292); Strohschein, L. (2005). Parental Divorce and Child Mental Health Trajectories. Journal of Marriage and Family, 67(5):1286-1300. https://doi.org/10.1111/j.1741-3737.2005.00217.x
[3] Saywitz, K., Camparo, L. B., & Romanoff, A . (2010). Interviewing Children in Custody Cases: implications of research and policy for practice. Behavior Science & Law, 28: 542–562.
[4] Deși recăsătoria prezintă avantaje sprijinind economic copilul și emoțional părintele cu care locuiește copilul, mulți părinți proaspăt recăsătoriți au cu noi probleme de monitorizare, control și atașament, adesea din cauza neclarității cu privire la rolul pe care părinții vitregi ar trebui să îl joace. Efectele recăsătoriei părinților includ interacțiuni complexe cu privire la vârsta, sexul și relația anterioară ale copilului cu părintele la care i-a fost stabilită locuința.
[5] Cercetări timpurii au indicat că disponibilitatea mamelor este corelată cu rezultatele școlare ale fiilor. Hoffman, L. W. (1979). Maternal employment: 1979. American Psychologist, 34(10): 859–865. https://doi.org/10.1037/0003-066X.34.10.859 Absența tatălui, în special ca urmare a divorțului, afectează negativ capacitatea adolescentelor de a relaționa ușor cu băieții. Hetherington, E. M. (1972). Effects of father absence on personality development in adolescent daughters. Developmental Psychology, 7(3), 313–326. https://doi.org/10.1037/h0033339
[6] Beudry et al. a constatat că grupurile de frați care au rămas intacte au fost mai armonioase, au avut o stabilitate mai mare în calitatea relațiilor dintre ei și au suferit mai puține modificări generate de stabilirea locuinței la un părinte. Beaudry, M., Marie, S., Drapeau, S., & Charbonneau, C. (2000). What Happens to the Sibling Subsystem Following Parental Divorce? În Claudio Violato & Elizabeth Oddone-Paolucci, The Changing Family and Child Development (pp.105-116), Routledge. DOI: 10.4324/9781315201702-8.
[7] Downey, D. B., & Powell, B. (1993). Do Children in Single-Parent Households Fare Better Living with Same-Sex Parents? Journal of Marriage & Famiy, 55; Richard Warshak & John W. Sanbrock, The Impact of Divorce in Father-Custody and Mother-Custody Homes: The Child’s Perspective. New Directions For Child Development. 29, 31–33.
[8]Powell, B., & Downey, D. B. (1997). Living in single-parent households: An investigation of the same-sex hypothesis. American Sociological Review, 62(4), 521–539. https://doi.org/10.2307/2657424; Walker, L. J., & Hennig, K. H. (1997). Parent/child relationships in single-parent families. Canadian Journal of Behavioural Science / Revue canadienne des sciences du comportement, 29(1), 63–75. https://doi.org/10.1037/0008-400X.29.1.63