În general, copiii aflați în etape diferite ale dezvoltării au nevoi specifice referitoare la relațiile cu părinții aflați în divorț la care se adaugă și nevoi particulare generate de temperamentul copilului (Stahl, 1994). Unii copii sunt mai sensibili și reacționează imediat la schimbările de mediu, iar alții sunt invulnerabili față de factorii de stres specifici divorțului, conflictelor dintre părinți, perioada de tranziție și schimbările apărute în viața lor (Ionescu, 2013).
Sugarii și copiii mici cu mame depresive au atașamente emoționale mai nesigure și mai multe dificultăți comportamentale în comparație cu cei care au mamele sănătoase (Otto, Buffington-Vollum, & Edens, 2003). Efectul depresiei materne este mediat de stresul crescut al mamei, lupta dintre părinții aflați în conflict, scăderea suportului social și al satisfacției maritale (Cicchetti, Rogosch, & Toth, 1998).
Henderson, Hayslip, Sanders și Louden (2009) sugerează că teoria atașamentului oferă o explicație pentru o posibilă deteriorare a relațiilor părinte-copil și intensificarea relațiilor bunici materni-nepoți în perioada și după divorțul părinților. Autorii consideră că bunicii materni pot prelua un rol prin care aceștia compensează indisponibilitatea fizică și emoțională a părintelui de care copilul este separat. Această compensare a rolului unui părinte de către bunici pare să fie influențată de o serie de factori precum gradul de apropiere dintre nepoți și bunici înainte și după divorț, gradul de perturbare familială ca urmare a divorțului, vârsta nepoților, programul și încărcarea cu sarcini școlare a copilului (Clingempeel, Colyar, Brand & Hetherington, 1992).
Sunt autori care au analizat alienarea parentală din perspectiva teoriei atașamentului. Garber (2004) a citat lucrări care sugerau că existența conflictelor maritale au efecte negative asupra relațiilor de atașament la copii. Impactul conflictelor dintre părinți asupra copilului apare ca urmare a expunerii directe la conflictul parental și indirect din schimbările apărute în exercitarea sarcinilor parentale ca urmare a stresului generat de conflicte. Ambele situații pot compromite securitatea emoțională a copilului (Davies & Cummings, 1994).
Cu toate acestea, Walker, Brantley & Rigsbee (2004) nu au fost de acord cu afirmațiile lui Davies și Cummings, motivând că nu sunt încă date care să facă legătura dintre atașament și alienarea parentală în situații de divorț caracterizat de un conflict major, menționând: „copilul alienat în mod frecvent nu are probleme cu alți colegi, adulți sau cu părintele care îl alienează deși în relația dintre aceștia pot fi prezente alte probleme”.