ÎNTREBARE: Sunt un tată care divorțează și am doi copii, unul de opt și celălalt de 12 ani. Am stabilit ca în perioada divorțului, respectiv până la pronunțarea sentinței, aceștia să stea la mine în fiecare weekend iar în restul timpului cu mama lor. Cum mă pot inplica în viața copiilor în zilele în care aceștia nu locuiesc la mine?
RĂSPUNS: Cercetările au arătat că implicarea într-un mod pozitiv a părintelui care nu locuiește cu copiii îi ajută pe aceștia să se adapteze la situația de divorț. (Bauserman2002)
De fapt, copiii cu părinții divorțați a căror tată îi supraveghează și îi ajută la teme, le oferă suport emoțional și le ascultă copiilor problemele cu care se confruntă au rezultate școlare mai bune și mai puține probleme comportamentale. (American Psychological Association, 2004)
Unul dintre cele mai stresante evenimente din viața copilului este atunci când acesta primește veste că părinții lui divorțează. Impactul pe care divorțul părinților îl are asupra copiilor depinde de mai mulți factori: vârsta copiilor și sexul acestora (adolescenții și băieții par să sufere mai mult); prezența altor schimbări generate de divorț (a locuinței, școlii); calitatea relației pe care copilul o are cu fiecare părinte; temperamentul și intensitatea conflictului parental înainte și după divorț. (Marano, 2008)
Nu încerc să vă sugerez că e mai bine să rămâneți cu soția și nici să vă separați. Acestea sunt deciziile dvs. însă este important să le cântăriți cu atenție. Mă gândesc doar cum se vor adapta copiii la divorț și sunt convins că aceasta este și principala dvs grijă față de copii. În general, divorțul, îi afectează pe copii însă modul în care dvs și mama copiilor vorbiți cu aceștia înainte, în timpul și după divorț are legătură cu consecințele pe care le vor suporta copiii atât astăzi cât și în viitor.
La această vârstă copiii au o înțelegere mai bună asupra pierderii, conștientizează sfârșitul căsătoriei părinților și prin urmare suferă și pot avea simptome ale depresiei. Tot la această vârstă copiii sunt suficient de maturi ca să-și realizeze suferința dar insuficent de maturi ca să știe cum să se adapteze cât mai bine acestei realități și prin urmare copiii au nevoie să fie învățați strategii de adaptare. Ei au adesea gânduri, își fac griji… cu privire la cum va fi afectată și se va schimba viața lor atât acum cât și în viitor. Reacțiile cele mai întîlnite includ întristare, jenă, resentimente, regresie sau furie, insecuritate și pot solicita exagerat de mult atenție din partea părinților. Copilul se poate simți respins de părintele care pleacă din domiciliu sau poate simți că acesta a „divorțat și de el”.