O serie de cercetări au identificat principalii factori care conduc la o adaptare relativ pozitivă a părinților după divorț:
- Schimbările mici în stabilitatea financiară (Wallerstein & Kelly,1980; Stolberg & Anker, 1984);
- Variabile care favorizează adaptarea inclusiv adaptarea emoțională a părintelui care deține autoritatea parentală și la care a fost stabilită locuința copilului după divorț; niveluri scăzute ale conflictului dintre părinți înainte și după divorț și parentingul cooperant după divorț (Wallerstein & Kelly,1980; Hetherington & Cox şi Cox ,1978);
- Aprobare și înțelegere, disponibilitatea părintelui la care este stabilită locuința copilului de a permite celuilalt părinte să aibă contacte nerestricționate cu fiul/fiica sa. (Wallerstein şi Kelly, 1980)
Neal (1983) a identificat șase stadii prin care un copil trebuie să treacă pentru a se adapta în totalitate la divorţul părinților:
- Conştientizarea realităţii rupturii maritale;
- Degajarea din conflictul parental şi scăderea stresului prin angajarea în activităţi obişnuite;
- Acceptarea pierderii;
- Rezolvarea furiei şi auto-blamării;
- Acceptarea permanenţei divorţului;
- Dezvoltarea unor speranţe realiste referitoare la relaţii.
Aceste etape pot deveni teme pentru consilierea copiilor afectați de divorțul părinților. Mai multe informații despre consilierea copiilor găsiți pe: copiiinvizibili.alternativesociale.ro