Johnston, Walters, & Olensen (2005) au făcut investigații, într-o cercetare care a durat 13 ani, despre abuzul asupra copilului în cadrul a 120 de familii care divorțau.
Autorii au identificat acuzații de abuz asupra copilului împotriva unui părinte în puțin peste jumătate din familiile implicate în cercetare iar jumătate din acuzațiile formulate au fost confirmate indiferent de sexul părintelui implicat.
Rezultatele cercetării au contrazis ideea că părinții în tipul divorțului (când se dispută autoritatea parentală și locuința copilului) fac în general mai multe acuzații nefondate de abuz asupra copilului și a confirmat că rata de fundamentare pentru acuzațiile de abuz asupra copilului în timpul divorțului este aceeași cu rata de fundamentare (34%) identificată în studii care vizau toate tipurile de abuz asupra copilului realizate pe populația generală.
Numărul mamelor care acuză tații de abuz asupra copilului este mai ridicat comparativ cu tații care fac același tip de acuzații asupra mamelor.
Nu există diferențe de gen în ratele de fundamentare, ceea ce înseamnă că, mamele sunt la fel de predispuse ca și tații să facă acuzații false de abuz asupra copilului.