Abilitățile parentale sunt un amestec de convingeri, atitudini și practici iar parentalitatea este o sarcină complexă care implică interacțiuni nenumărate părinte-copil și este identificabilă prin rezultatele de dezvoltare ale copilului.
În urma cercetărilor realizate este general acceptat că mai multe abilități parentale sunt importante iar relevanța acestora pentru creșeterea și dezvoltarea copiilor variază în funcție de nevoile specifice etapei în care se află aceștia. (Collins, Maccoby, Steinberg, Hetherington, & Bornstein, 2000; Moran & Weinstock, 2011).
Psihologii americani, Dr. John Moran și Dr. David Weinstock (2011) au analizat abilitățile parentale ca bază pentru un model de evaluare a competențelor parentale cu scopul de a fi utilizate de psihologii care fac evaluări pentru instanțele de judecată. Scopul evaluării abilităților parentale este ca psihologul expert să poată răspunde la obiectivele specifice solicitate și să-și fundamenteze concluziile și eventualele recomandări ale expertizei cu privire la punctele tari și slabe ale părinților în activitățile de creștere și educare a copiilor. În acest sens Moran și Weinstock (2011), în urma analizei teoriilor și cercetărilor relevante, au identificat ca fiind importante pentru evaluarea competențelor parentale următoarele domenii de investigat: creștere, educare și coparentalitate.
Psihologul expert poate obține informații și dovezi despre comportamentul părinților și reacțiile copiilor pe care le au la comportamentul părinților (Scaife, 2014) din:
– observarea comportamentului pe care îl are copilul;
– comportamentul prezent dar și trecut al părintelui;
– interviul cu părintele;
– interviul cu copilul;
– observarea relației părinte-copil;
– testare psihologică;
– informații colaterale de la profesioniștii consultați (medic de familie, cadre didactice ctc.) și consultarea documentelor relevante din dosar.
Cercetările care au investigat efectele programelor de formare parentală (De Graaf, Speetjens, Smit, Wolff, & Tavecchia, 2008; Thomas & Zimmer-Gembeck, 2007) au demonstrat că îmbunătățirea abilităților parentale duc la îmbunătățirea comportamentului copilului. Kaminski, Valle, Filene și Boyle, (2008) folosind tehnici metaanalitice au examinat mărimea efectelor pe care le-au avut tratamentele a 77 de programe de formare a abilităților parentale concepute pentru a îmbunătăți abilitățile părinților pentru gestionarea problemelor de comportament, dezvoltarea cognitivă a copilului, prevenirea abuzului asupra copiilor și îmbunătățirea relațiilor părinte-copil. Prin urmare, rezultatele acestor cercetări susțin implicarea părinților în programe de consiliere pentru îmbunătățirea abilităților parentale.
Evaluarea relațiilor de coparentalitate vizează modul în care părinții colaborează între ei, capacitatea acestora de a se detașa de ce anume simte unul față de celălalt, de conflictul care a generat divorțul, respectiv de a separa problemele care aparțin cuplului de nevoile pe care le are copilul. Părinții trebuie să comunice unul cu celălalt direct și nu prin intermediul copilului despre școală, activități extrașcolare, sănătate și alte arii de interes pentru etapa de dezvoltare a copilului.
Copiii ai căror părinți au divorțat se dezvoltă mai bine și sunt mai fericiți când părinții acestora cooperează și comunică unul cu celălalt în acțiunile care țin de parentalitate. În schimb copiii sunt nefericiți și pot avea grave probleme de dezvoltare atunci când părinții acestora, după divorț, rămân în conflict.