O situație controversată apare în violența familială deoarece imposibilitatea unui părinte de a proteja copiii de violența în familie a fost mult timp privită ca un indicator al neglijării sau ca o situație de afectare a capacităților parentale. Din acest motiv, în SUA mulți copii au fost dați în asistență maternală motivându-se că mamele lor nu au fost capabile să părăsească o relație abuzivă sau pentru că se implicau repetat în relații cu parteneri abuzivi. În anul 2000, un grup de mame victime ale violenței în familie au reușit schimbarea acestei practici prin implicarea lor în schimbări legislative (Nowling, 2003; White, 2003).
Sunt autori (Mullender, Hague, Imam, Kelly, Malos & Regan, 2002; White, 2003) care susțin că mama victimă a violenței în familie care divorțează ar trebui să obțină autoritatea parentală și locuința copilului deoarece:
- a) Agresorul trebuie pedepsit, nu victima și copiii;
- b) Îndepărtarea copiilor de figura de atașament pozitivă este în detrimentul acestora;
- c) Asistența maternală nu oferă stabilitate, ghidaj pe termen lung și un mediu emoțional hrănitor pentru dezvoltarea copilului.
Alți autori, de exemplu Nowling (2003), susțin că ar trebui luate garanții suplimentare atunci când mamelor victime ale violenței în familie li se permite să-și mențină copiii alături de ele.
Cercetările realizate în domeniul atașamentului au sugerat șase criterii pentru definirea persoanei (figurii) de atașament a copilului:
- Furnizarea îngrijirii fizice;
- Furnizarea îngrijirii emoționale;
- Calitatea îngrijirii oferite;
- Continuitate și consistență în îngrijire;
- Timpul petrecut cu copilul;
- Investiția emoțională făcută de părinte în copil.